S- a sfârşit iarna. E martie în calendar. Martie aduce primăvara. Este momentul în care oamenii încep să caute primul ghiocel, ca semn al venirii primăverii cu adevărat. Odată cu florile parfumate şi cu primele raze de soare ale lui martie vin şi sărbătorile primăverii.
La origini, acest dar magic, ritual, se purta la încheietura mâinii, apoi a fost purtat la gât. Acum, mărţişorul se prinde în piept sau se constituie intr-un cadou simbolic oferit femeilor.
Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolui al XVIII-lea.
Mărţişorul – Este o sărbătoare specific românească care celebrează venirea primăverii. De 1 MARTIE toate doamnele şi domnişoarele primesc mărţişoare.
Se consideră că mărţişoarele sunt aducătoare de fericire şi noroc. Ele sunt formate în mod tradiţional dintr-o fundiţă roşu-alb, la care se adaugă alte simboluri ale norocului: trifoi cu patru foi, potcoava, coşar, inima. Acest simbol este purtat la vedere o săptămână sau două.
În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu